LECȚIA DE VIAȚĂ CEA MAI PREȚIOASĂ PE CARE O POȚI ÎNVĂȚA: NU-ȚI LĂSA SENTIMENTELE PE MAI TÂRZIU, SPUNE-I PERSOANEI DRAGI CEEA CE SIMȚI PENTRU EA, PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU
Există povești care nu se trăiesc doar cu inima. Se trăiesc cu toată ființa.
Și există bărbați care învață adevărul prea târziu.
Antonio Fognini, unul dintre cei mai respectați chirurgi cardiovasculari din Milano, știe totul despre inimă… în afară de cum să-să o salveze pe a lui. Ca tânăr medic, a încălcat cea mai sfântă regulă a profesiei: s-a îndrăgostit de pacienta lui. Paola — un zâmbet cald, un spirit liber, o femeie care trăia fiecare clipă ca și cum nu avea timp de pierdut. Iar Antonio a avut tot timpul în lume… doar că nu a avut curaj.
Între ei s-a născut o iubire incandescentă, imposibilă. Iubirea aceea care nu cere voie, nu întreabă, nu negociază. Iubirea care vine peste tine ca un destin și nu ca o alegere.
Dar Antonio, prins între datoria față de soția lui, Marisa, și chemarea sufletului către Paola, o alungă. Crezând că moralitatea îl salvează. Crezând că timpul îi vindecă. Crezând că iubirea trece.
Nu trece.
Ani mai târziu, Paola revine în viața lui pe o targă, cu o inimă care cedează și cu un viitor care se măsoară în ore, nu în ani. Iar Antonio, marele chirurg, salvatorul atâtor oameni, descoperă în sfârșit adevărul care îi sfâșie pieptul: iubirea lui nu a murit niciodată. Și poate că nu a fost niciodată mai vie decât acum, când fiecare respirație a Paolei poate fi ultima.
În nopțile petrecute lângă patul ei, cei doi redeschid cutia cu amintiri pe care au încercat ani de zile să o ascundă. Își reamintesc privirile, atingerile, dorințele nespuse. Și adevărul simplu de tot, cel pe care viața îl aruncă în față când e deja prea târziu:
n-au încetat niciodată să se iubească.
„S-a sfârșit înainte să înceapă” este un roman care te sfărâmă și te reconstruiește. O poveste despre alegeri greșite, despre sacrificii, despre bărbați care se cred puternici, dar sunt prizonierii propriilor frici. Despre femei care iubesc fără jumătăți de măsură. Și despre momentul nenorocit în care viața îți cere nota de plată pentru tot ce ai amânat.
E romanul care te învață că:
— dragostea nu așteaptă până când devii pregătit,
— tăcerea e cel mai mare dușman al unei iubiri adevărate,
— iar cel mai grav nu e să pierzi un om… ci să-l pierzi în timp ce el te iubea.
La final, Antonio devine simbolul unei lecții pe care mulți bărbați o învață prea târziu:
dacă nu îți revendici iubirea, viața o decide în locul tău.
Și niciun bărbat, oricât de puternic ar fi, nu scapă nevăzut de consecințele propriilor amânări.
Într-o lume în care masculinitatea e adesea confundată cu rigiditatea, romanul ăsta arată adevărul gol-goluț:
un bărbat devine, cu adevărat, bărbat abia în clipa în care recunoaște ce simte și are curajul să rămână acolo.
„S-a sfârșit înainte să înceapă” e o scrisoare deschisă pentru toți cei care au pierdut o iubire pentru că au crezut că au timp. E un avertisment dulce-amar. Și e dovada că uneori cea mai mare tragedie nu e boala, nici moartea — ci cuvintele neștiute.
Romanul acesta nu doar se citește.
Se trăiește. Se resimte. Se regretă. Și se învață.
Dacă vrei să înțelegi inima unui bărbat, durerea unei femei și prețul unei iubiri amânate, aici începe totul.
„S-a sfârșit înainte să înceapă – o poveste savuroasă între două inimi, una bolnavă și una sănătoasă pe care însă a învins-o creierul. O inimă sănătoasă care își găsește curajul să lupte pentru iubire când deja e prea târziu. Este o carte care te face să nu o poți lăsa din mână până nu o termini, în care suferi și iubești alături de personaje până la final.”
Ana Maria Culmeș
„O poveste în care vezi partea nemiloasă a dragostei. Atât dragostea pentru profesie cât și dragostea față de persoane pot duce la dezamăgiri și trădări. O rază de lumină apare atunci când totul părea imposibil pentru Antonio, dar soarta are un alt plan pentru renumitul doctor Italian. O poveste emoționantă care va avea mereu un loc special în sufletul meu!”
Laura Alexandra Candrea – Despre cărți și alte arte
„Medicina, văzută prin ochii lui Antonio este ceva sacru, cea mai mare iubire pentru el, cel mai presus lucru al existenței sale și fiind convins, încă din adolescență de iubirea sa pentru Marisa, care devine soția lui, ajunge să-și trăiască viața într-o continua monotonie: spital și acasă, fără prea multe așteptări de la viață. Dar într-o zi, viața sa, idealurile lui iau o întorsătură de 180 de grade, când Paola își face apariția în cabinetul său și este nevoit să aleagă între iubirea sa adevărată sau presupusa iubire din tinerețe. Oare, într-un final, reușește să aleagă? Care va fi deznodământul acestor memorii? Ce se va alege de acest chirurg cardiovascular?”
Antonia Alexandra Szabo
„Sunt iubiri care se nasc și mor. Altele care și-au încheiat misiunea, scurtă, de altfel și pentru care plâmgi puțin timp și îți revii. Și mai sunt acele iubiri care nu te lasă să respire, stau agățate de mintea și spiritul tău și nu îți permit să iei nici măcar o gură de aer de unul singur, nu cumva să le dai uitării.”



Recenzii
Nu există recenzii până acum.